Florin SLAPAC
Zapodie (editia a II-a)
Editura Ex Ponto, Constanta, 2001, 100 p., f.p.
Povestea-poem despre cel mai mestesugar dintre eroii din basm – Zapodie, iscusitul Zapodie, Zapodie cel cu „pline de osirdie ispravi“ – incepe cu o soapta a Gramaticului: „O sa ne sminteasca oare pe toti/ limba asta vorovace?“. Vreme de o suta de pagini, cititorul tot cauta raspunsul la intrebarea din moto si tot ii e teama sa nu fie afirmativ: fiindca amenintarea acestei Povesti a Vorbelor e sa te uluiasca, adica sa stai cu gura cascata si cu ochii tinta la alaiul galagios de cuvinte.
Voroava draga Gramaticului-poet este „cica“ – si ea va fi vorba povestii pina la sfirsitul sau. Cica Zapodie era un supererou, avind puterea de a construi cu gindul palate, gradini si istorisiri vesele. Cica, odata, el a fost chemat la curtea lui Vorbuta imparat, sa izbaveasca tinutul de Vijbaba, „aia cu dintii de cal si copite“ (p. 4). In cele patru parti ale poemului, Zapodie al nostru zboara spre Vorbuta, face cunostinta cu balauri, stime, Pohta pamintului si Urga Murga, da probe de povestitor la curtea lui Antohie Guresul si ajunge exact la timp pentru a o vedea pe Vijbaba ucisa de propria ei uritenie.
Aceasta e povestea. Iar intelesul tainic ce i s-a dat creste in veselia aiuritoare a vorbelor din care e facuta. La jumatatea distantei dintre Cantofabule si Til Buhoglinda, povestea folk-metaforica a lui Zapodie, „mester osirdic“, se construieste ca entuziasta performare lingvistica. Siruri de cuvinte inventate se amesteca printre cele mai prafuite dintre slavonisme si printre sonurile dure de Fanar. Pagini intregi de poem rezista la analize-tip de istorie a limbii literare. La aparitia primei editii a lui Zapodie (Editura Niculescu, 1996), Livius Ciocarlie vorbea despre „iarmarocul de cuvinte“ al povestii. Bilciul e, intr-adevar, total, in pestrita lui a
