Mihaela MINULESCU
Introducere in analiza jungiana
Editura Trei, Colectia „Biblioteca
de psihanaliza; 35“, Bucuresti, 2001,
256 p., f.p.
Doctor in psihologie, dar si poeta, Mihaela Minulescu este o figura activa in peisajul psihologiei romanesti actuale. Introducere in analiza jungiana, carte cu titlu nepretentios, este insa temeinic scrisa, fara a se abate nici o clipa de la scopul enuntat.
Volumul se deschide cu citeva repere istorice care fixeaza contextul dezvoltarii psihanalizei, privita la inceput cu destula neincredere in mediile intelectuale, si continua cu o cronologie comentata a vietii lui Jung, insistind asupra evenimentelor importante din viata si cariera psihanalistului (cum ar fi, de exemplu, intilnirea cu Freud si delimitarea de teoriile acestuia), precum si asupra formularii si impunerii noilor teorii. Conceptele psihologiei analitice sint prezentate succint, dar exact, insistind foarte bine asupra diferentelor pe care acestea le marcheaza: „Jung porneste de la o viziune asupra psihicului ca totalitate, analog organismului, o totalitate de relatii intrapsihice care imping inainte spre sensul intrinsec al personalitatii“ (p. 24).
Cele trei principii care sustin dinamica psihica (principiul opuselor, principiul echivalentei, principiul entropiei), noua metoda de terapie jungiana, conceptul de inconstient colectiv si arhetipurile, precum si teoria tipurilor sau fenomenele sincronistice, divergenta Jung-Freud (care consta in modul de intelegere diferit a conceptului de libido, a structurii si dinamicii psihice) si schita dezvoltarilor contemporane postjungiene alcatuiesc primul capitol al cartii, un fel de introducere la introducere, Jung: Repere istorice.
Urmatoarele secvente ale cartii fixeaza fiecare cite un nucleu conceptual, construind din aproape in aproape o relevanta perspectiva, chiar