Nu ţi-am mai scris de mult. De un secol, cred. Află despre mine că sînt destul de bine şi încă sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie. Şed în bar şi ascult, aproape în premieră, "Suita magilor". Nu sună rău. În pauzele dintre părţi, un actor de cert talent recită fragmente din Evanghelia după Ioan. Apoi band-ul dezvoltă tema, îngăduindu-mi să contemplu icoanele de pe pereţi. Ştii, în barul ăsta, e o expoziţie cam în fiecare lună. La mese, figurile sînt aproape aceleaşi. Fete interesante şi băieţi antipatici discută, beau, fumează, mă rog, fac ce face toată lumea în cîrciumă. E aproape miezul nopţii, round midnight, sub pămînt, într-un subsol de jazz bucureştean. Mai trebuie să-ţi spun că ieri, la restaurant, a venit o ceată mixtă să ne colinde nouă, consumatorilor, iar băieţii din taraf nu s-au supărat şi s-au oprit din program cît a ţinut urarea. Aveau într-adevăr voci bune, cred că erau de pe la vreun cor. Pe urmă, m-am dus acasă şi am văzut la televizor două clipuri publicitare la telefoanele mobile: unul unde trei Moş Crăciuni se iau la bătaie, şi altul unde un tip trendy le dă colindătorilor o cartelă de 7 cenţi, că-i super-ofertă. La radio, cete de îngeri dance înălţau imnuri de slavă, cu sfîntul prilej al Naşterii Domnului... O să spui, poate, că melancolia ce mă cuprinse este un produs al romantismului de secol XIX, avînd prea puţin de a face cu spiritul veacului de la care cu toţii,
mai mult sau mai puţin oneşti, ne revendicăm. La urma urmei, doar el, veacul, este de vină. A inventat angoasa şi absurdul, Holocaustul şi Gulagul, bomba atomică şi napalmul. L-a omorît pe Dumnezeu! Şi, mă rog, ce-ar fi vrut? Să dureze la nesfîrşit, să-l regrete oamenii? Doar nişte puerili ca mine, doar nişte complicate ca tine ar fi în stare să-l mai gîndească, ba, chiar mai rău, să îl trăiască. Adaptează-te, conectează-te, fii gata să răspunzi provocărilor! La numai jumă