Deşi, asemeni lui Psellos, mă simt "cuprins de teamă în faţa dificultăţilor analogiei", voi spune că am trăit, cred (spre nenorocul meu şi al nostru), într-o ţară de zombi. Un zombi (potrivit definiţiei etnologului francez Alfred Métraux din cartea sa Le vaudou haïtien) este "un individ căruia un vrăjitor i-a răpit sufletul şi pe care l-a înrobit. Un zombi este, într-un fel, un mort-viu". Haitienii studiaţi de Métraux sînt încredinţaţi că fiece lucru din lume înzestrat cu viaţă ori care se mişcă are un "suflet", numit de ei nanm. Soarele, pămîntul, plantele au nanm. (N-am habar dacă în Haiti creşte rochiţa-rîndunicii, dar bănuiesc că unui haitian care ar întreba o rochiţa-rîndunicii: "Ai nanm?", aceasta i-ar răspunde: "Am nanm ".) Culegătorii de ierburi de leac, cărora li se zice acolo "doctori-frunze", au mare grijă ca, atunci cînd merg la cules, să nu se atingă de planta tămăduitoare decît dacă au convingerea c-a aţipit şi să-i rupă cu blîndeţe cîteva frunze, pentru a nu-i speria sufletul. Ba mai mult, îi vorbesc plantei, spunîndu-i pe cine trebuie să vindece, şi o plătesc pentru strădania pe care şi-o va da, punîndu-i la rădăcină nişte bănuţi. Aceiaşi haitieni mai cred că poţi face o stea să-ţi coboare în farfurie adresîndu-te sufletului ei, însă numai dacă eşti în stare s-o trimiţi pe urmă înapoi la cer. Altminteri, s-a zis cu tine, eşti un om mort. Despre oameni se crede că au două suflete, numite îndeobşte "Marele înger bun" şi "Micul înger bun". Ele apar la vedere în umbra dublă proiectată de trup şi al cărei contur este mai deschis la culoare. Dar, atenţie, această umbră dublă, cu suflete în ea, nu trebuie confundată cu umbra obişnuită, care se cheamă "umbră-cadavru". Ar mai fi de adăugat că sufletele pot fi scoase din oameni, printr-un ritual, şi închise în sticle, pentru ca astfel să fie ferite de acţiunile nefaste ale unor persoane rău intenţionate.