Dintre dilemele ultimului deceniu, cea a sănătăţii interioare a avut parte de nenumărate discuţii parţiale, de tonuri apoftegmatice şi de raţionamente impersonale. Sufletul, ca şi morala ar fi un "domeniu" în care fiecare dintre noi are măcar o minimă competenţă "dată". Însă, fie că sîntem de acord cu cei ce echivalează sufletul cu psihicul, fie că sîntem mai degrabă înclinaţi să considerăm esenţială incompatibilitatea structurală dintre suflet şi corp, fie că sîntem convinşi de afinităţile sufletului cu divinul, indisolubilul şi identicul sau credem, precum grecii timpurii, că sufletul şi trupul exprimă "o singură afectivitate difuză", discuţia este una personală. Pînă la sufletele popoarelor ,

pînă la inconştientul colectiv şi chiar pînă la analogia dintre părţile sufletului şi clasele sociale, sufletul este o marcă a unui sine individual. Am conceput acest număr pornind de la partea "clinică" a problemei. S-a tot spus că "sîntem bolnavi", că cei 40 de ani de comunism ne-a atins "fiinţa" în fibra ei cea mai profundă. Că traumele lăsate de regimul trecut trebuie tratate printr-o terapie intensivă de grup. Însă, orice discuţie coerentă despre patologic trebuie să înceapă cu definirea "stării de sănătate". La parametrii culturali ai unei asemenea stări precare, schimbătoare şi (inevitabil) personale se referă majoritatea articolelor din acest grupaj . Simona SORA

Dintre dilemele ultimului deceniu, cea a sănătăţii interioare a avut parte de nenumărate discuţii parţiale, de tonuri apoftegmatice şi de raţionamente impersonale. Sufletul, ca şi morala ar fi un "domeniu" în care fiecare dintre noi are măcar o minimă competenţă "dată". Însă, fie că sîntem de acord cu cei ce echivalează sufletul cu psihicul, fie că sîntem mai degrabă înclinaţi să considerăm esenţială incompatibilitatea structurală dintre suflet şi corp, fie că sîntem convinşi de afinităţile