Tot răscolind labirinticele grote afgane, în loc să-l înhaţe pe Bin Laden, ostaşii britanici şi yankei de elită au dat peste tot soiul de năzdrăvănii. Între altele, un bizar document cuprinzînd instrucţiuni către tinerii kamikaze. Înaintea plecării în misiunea suicidară acestora li se poruncea solemn să-şi facă rugăciunile, să se bărbierească atent, să-şi lustruiască încălţămintea, să mănînce cît mai frugal etc. Superfluitatea şi infantilismul acestui gen de poveţe vin în minte la aflarea poveţelor pe care Ministerul dîmboviţean al Internelor le oferă cetăţenilor români dornici să viziteze Schengenland-ul. Tradiţia unor astfel de iniţiative vine din epoca de aur cînd "Codul eticii şi echităţii socialiste" lămurea populaţia, ca pe o adunătură de oligofreni, cum arată manierele frumoase. Inspiraţi de asemenea amintiri, înalţi ierarhi ai pomenitului minister oferă concetăţenilor lor cuprinşi de amok-ul internaţional un stoc de sfaturi care de care mai ingenioase. Aceştia nu sînt îndemnaţi să nu transporte arme, droguri, mesaje în limba afgană şi nici, după ce vor fi poposit la destinaţie, să nu se apuce de cerşit în metrou, de subtilizat mărfuri din marile magazine, de comerţul cu copii, cu prezumtive balerine, cu maşini de furat ş.a.m.d. Tot ce li se cere este ca odată ajunşi la punctul de frontieră al ţării-ţintă să nu se bulucească, ci să aştepte liniştiţi la rînd, să zîmbească grănicerului care

le verifică paşaportul, dacă li se pun întrebări suplimentare să nu intre în panică. Codul turistului român în Occident nu conţine obligaţii, ci doar simple recomandări. Dar atunci cînd sînt stipulate de Ministerul poliţiilor, chiar şi cele mai simple recomandări devin o formă a obligaţiei. Incontestabilă rămîne totuşi strădania aceluiaşi minister de a pune bazele unei pedagogii poliţieneşti, demonstrînd odată mai mult enorma complexitate a tranziţiei carpato-dan