Acea parte a publicului care, din spirit de economie, nu cumpără caietul program al spectacolului cu piesa Genocid sau ficatul meu e fără rost de Werner Schwab, pusă în scenă la Teatrul Odeon, se privează de cea mai bună parte a evenimentului teatral la care asistă. Editorialisul "de serviciu" Roxana Crişan l-a conceput ca pe un "tabloid cultural hibrid, academie de observaţie dilematică şi imparţială, tribună a opiniilor, promotor al kitschului deliberat şi intenţionat". A asamblat texte abil alese din Rafael Argullol (?), Paul Eluard, Milan Kundera, Franz Kafka, Salvador Dali, Jorge Luis Borges, Friedrich Nietzsche, cărora le-a adăugat o ilustraţie sofisticată, totul fiind pus în pagină cu gust şi agrementat cu titluri jucăuş-şocante. Avem ocazia să ne lămurim asupra conflictului dintre cultură şi societate, să examinăm dimensiunea teologică a excrementelor, să ne familiarizăm cu artele ignorate - a foamei, a flatulenţei - şi să ne reamintim definiţiile din dicţionar ale cuvintelor care stîrnesc imaginaţia, dar se tipăresc rar. Pentru a atinge performanţa, a recurs la consilieri avizaţi, ca Eva Schamme, Irina Cios, de la Centrul Internaţional pentru Artă Contemporană, şi la colaboratori cu imaginaţie şi simţul umorului ca Dan Stoica şi Călin Man. Rezultatul este o fină parodie la avangarda clasică, realizată într-un spirit relaxat, educat la şcoala Dilemei. Caietul-program, prin informaţie şi ilustraţie, joacă rolul de recomandaţie pentru calitatea spectacolului, dar, în acest caz, recomandaţia întrece cu mult reprezentaţia. Spre deosebire de alţi autori, care şi-au pus în scenă viaţa, Werner Schwab şi-a transpus în viaţă propria piesă, sfîrşindu-se tragic şi prematur. Asumarea în plan personal a producţiei dramatice nu ridică însă nivelul celei din urmă. Conflictul dintre instinctualitate şi conformism rigid, expus într-un limbajul de un verde juvenil, put