Podul O seară dinaintea Crăciunului 2001, pe unul dintre podurile care, traversînd rîul Isère, despart Grenoble de Bastille, unul dintre munţii tutelari ai oraşului. Am fost invitaţi, soţia mea şi cu mine, de d-na Brigitte Derville, o prietenă localnică, să vedem credinţa catolică la lucru. O altă acţiune voluntară a doamnelor în vîrstă, mi-am zis cinic şi am fost iniţial reticent să merg. Dar m-am înşelat crunt; drept penitenţă, recunosc asta public, în scris şi cu umilinţă, povestindu-vă totodată întîmplarea. Doamnele catolice au aşezat pe toată lungimea podului St.Laurent, una lîngă alta, cîteva mii de lumînări mari, în glastre - plante de foc. De la un capăt la celălalt, podul de lanţuri local, lipsit de proiectoarele care îl scoteau din întuneric în acelaşi fel violent ca şi pe celelalte, multe, a trebuit să se bazeze, în a deveni vizibil trecătorilor, doar pe acele lumînări. Modul în care fură aşezate e încă mai interesant. Regulată la început, cum intrai pe pod dinspre oraş, cadenţa devenea ceva mai sincopată către capătul celălalt, acolo unde se petrecea de fapt acţiunea caritabilă. În ce consta strîngerea de fonduri pentru săraci? În invitarea ta, trecătorule, ca, pentru suma de cinci franci, să cumperi o lumînare şi să completezi lumina podului. Lumînările spre vînzare erau din cele umile, în paharul lor de plastic, pe care le vezi în orice biserică catolică şi, mai nou, în orice supermarket din România. Cu alte cuvinte, ele erau diferite şi ca scară şi ca intensitate a luminii faţă de cele ample, aşezate riguros de organizatori. Oamenii cumpărau, era coadă, îşi comemorau morţii şi viii, completînd ceea ce lipsea din continuitatea luminii, ba chiar îndesind-o pe alocuri în "noduri" familiale, unde mai multe lumînări erau aşezate laolaltă, una lîngă alta, spre a-şi întreţine reciproc flacăra şi a rezista gerului năpraznic. Cei ce vor întotdeauna să ia