Tragedia din 11 septembrie pare să fi schimbat lumea instantaneu; s-a declanşat astfel o campanie împotriva terorismului, un război neconvenţional, cu foarte multe necunoscute, cu care, din nefericire, debutează noul mileniu. În pofida solidarităţii afişate de larga coaliţie creată pe plan internaţional, lumea îşi arată numeroasele falii: economice, religioase, rasiale etc. Cîtă diferenţă faţă de speranţele, euforia care au dominat - mai ales în Europa şi continentul nord-american - perioada imediată după căderea Zidului Berlinului, cînd mulţi erau tentaţi să adopte viziunea mirifică a lui Francis Fukuyama. Să ne amintim că acesta din urma, prin sintagma "sfîrşitul istoriei"1, sugera intrarea întregii omeniri într-o "epocă de aur", a dezvoltării economice (prosperităţii) neîntrerupte şi a democraţiei politice, aşa cum aceste concepte şi procese sînt înţelese în lumea occidentală. Se vorbea atunci şi despre o "Nouă ordine mondială", unipolară, care ar fi fost ilustrată de supremaţia militară şi economică a SUA2, de o pax americană . Nu puţini au fost cei care au contestat această viziune simplificatoare, excesiv de centrată pe lumea occidentală, şi chiar naivă, mai ales dacă o judecăm prin evoluţia ulterioară a evenimentelor.3 De pildă, Samuel. Huntington a vorbit despre Ciocnirea Civilizaţiilor4 fiind precedat de Benjamin Barber cu a sa Jihad contra McWorld5, iar Robert Kaplan, într-o lucrare mai puţin cunoscută în România, dar mult comentată în cercurile academice şi politice de peste ocean6, vorbeşte de o anarhie spre care ne îndreptăm. În lumea asiatică, vocea lui Mahathir Mohammad, primul ministru al Malayeziei, exprimă ceea ce alţi lideri politici din zonă gîndeau, mai ales după dramatica criză financiară care a zguduit regiunea între 1997-1998. Surprinzător pentru mulţi, George Soros, care a cîştigat enorm din speculaţiile pe pieţele financiare, face o