În anul 2002, ar trebui să ne concentrăm asupra cîtorva obiective care, odată atinse, vor produce un efect benefic larg. Am sentimentul că vremea marilor programe menite să schimbe destinul istoric al României a trecut, că vremea în care proiectele cu miză supremă mai erau posibile a apus. Am ratat, tipic româneşte, anii '90, adică epoca în care lumea s-a reaşezat după colapsul monstrului comunist. În anii '90, momentul cel mai prielnic pentru relansarea pe o nouă orbită istorică, am deliberat îndelung şi steril, ne-am consumat frustrările inutile şi ne-am distrus cu tenacitate credibilitatea, în timp ce alţii, la fel de loviţi de istoria postbelică, au făcut ceea ce trebuia. România s-a schimbat enorm în anii '90, fără nici o îndoială. Dar lentoarea şi contradictoriul au fost dominantele acţiunilor noastre din ultimul deceniu al secolului trecut. Acum, intrăm în alt timp. Acum, trebuie să gestionăm cît mai eficient ceea ce avem bun sau rău şi să stabilim cît mai lucid ceea ce avem de făcut. Ar fi, cred, vremea unui Decalog; zece porunci care nu vor să schimbe lumea aceasta, ci doar să o facă acceptabilă. Iată care ar trebui să fie Decalogul anului 2002: 1. Menţinerea creşterii economice într-un context mai puţin inflaţionist. În acest fel, cetăţeanul de rînd va simţi o îmbunătăţire a nivelului său de trai cu toate efectele psihologice, politice şi, nu în ultimul rînd, economice benefice care decurg de aici. 2. Obţinerea invitaţiei de aderare la NATO, în toamna acestui an. Acest obiectiv este singura şansă pe care o avem în 2002 de a salva ceva din deceniul ratat care s-a încheiat acum un an. 3. Demararea acţiunii de curăţire a mediului autohton de afaceri prin finalizarea a cel puţin trei cauze penale majore care să aibă ca obiect infracţiuni de corupţie. Din punct de vedere politic, este esenţial ca aceste cauze să fie percepute de o masă cît mai largă de o