Semnificarea si valorizarea postmoderna a diferentei au influentat redefinirea unor concepte al caror suport este insasi diferenta, in ipostazele sale (dualitatea sau ambiguitatea, apropierea sau departarea, contactul sau separarea, conflictul sau coexistenta), cum ar fi: reprezentarea, imaginea, discursul, frontiera. Accentul cade pe caracterul lor arbitrar, conventional, polisemic, diferential si adesea non-referential, ca pentru orice fapt social, lingvistic, cultural abordat de noua „hermeneutica discursiva“. Statutul de constructe culturale, discursive sau lingvistice, demonstrat prin analiza orizontala a textului, discursului sau reprezentarii asupra Celuilalt, este insa o masca transparenta pentru continutul lor istoric. Tot astfel, partiala este si abordarea axata fie pe individual sau pe social, fie pe imaginar sau ideologic, fie pe constient sau inconstient.
Desi conceptul de imagine este preferat in cercetarea europeana, iar cel de reprezentare in cea anglo-americana, ca fiind mai putin ambiguu (imaginea are atit o fateta iconica, cit si una simbolica; ea poate fi interpretata fie ca imagine mentala, fie ca imagine artistica, literara, fiind utilizata si ca notiune generala pentru tropi si figuri de stil), cele doua concepte tind sa devina echivalente. Ele implica, in aceeasi masura, dimensiunea perceptiva si cea intelectuala.
Reprezentarea postmoderna a Celuilalt este un sistem complex, deschis, non-linear, multireferential, descentrat, cuprinzind o pluralitate de interactiuni care nu permit instaurarea diferentei antinomice, ci coprezenta specifica „zonelor“ de frontiera. Statutul de liminalitate al reprezentarii o face greu definibila: este in acelasi timp o imagine perceptuala si o naratiune, o inlantuire de imagini si idei, dar si un construct cultural si ideologic, o schema cuprinzatoare folosita pentru a prezenta lumea si a-i just
