Nadar
Cind eram fotograf
Traducere de Gabriela Ciubuc,
Prefata de Mihai Oroveanu, Editura Compania, Bucuresti, 2001, 222 p., f.p.
Nadar, pe numele sau adevarat Felix-Gaspard Tournachon, romancier, caricaturist si pamfletar, artist boem al Parisului secolului XIX, republican anarhist, voluntar in Legiunea Poloneza, apoi agent secret in zona germana, publica in 1889 cartea Cind eram fotograf. Mai mult decit atit, Nadar isi propusese sa realizeze un proiect grandios numit Pantheonul Nadar, proiect care urma sa formeze un tablou litografic al portretelor oamenilor de cultura ai vremii sale.
Caricaturistul acestei intentii, din care autorul a realizat efectiv doar in jur de trei sute de imagini, se intilneste cu fotograful interesat in psihologia subiectului. Atit jurnal memorialistic, cit si album fotografic al moravurilor societatii contemporane, cartea de fata contine o adevarata „arta poetica“ a fotografiei, scriitorul-fotograf detinind o puternica constiinta a esteticii fotografice: convingerile autorului transpar din marturisirile acestuia in legatura cu artisticitatea autonoma a fotografiei.
Personalitatile celor portretizati prin tehnica fotografierii scripturale genereaza o panorama textuala largita inspre surprinderea mentalitatilor epocii. Satira si ironia scriitorului-plastician se ridica la o inalta tinuta prin finetea observatiilor, prin detaliul biografic-anecdotic si prin suculenta condimentata a descrierii de caractere si de situatii.
Prima marturisire a lui Nadar, Balzac si daghereotipul, surprinde culisele actiunilor publice ale unor personalitati precum Balzac, Gérard de Nerval si Théophile Gautier in confruntarea cu fotografia. Acestia isi asumau o atitudine ostil-declarata fata de fotografie, sub pretextul simulat al „confiscarii“ spectrelor corpului. Teoria sofisticata lansata de Balzac