Fargo, Dakota de Nord în plin Midwest. Se spune că abia aici, la egală distanţă de cele două extreme ale Statelor Unite, trăieşti cu adevărat America. Fiind de 11 ani rezident al "Americii adevărate" pot să spun doar că seamănă mult cu Norvegia. Un recensămînt al populaţiei ar aduce puţină lumină asupra afirmaţiei mele: majoritatea celor de-aici provin din familii norvegiene sosite la începutul secolului trecut. Într-o zi foarte obişnuită am plecat de la birou după ce se întunecase. Parcasem la doi paşi de o intersecţie şi nici nu am pornit bine de la stop că m-am trezit cu o maşină în farul din stînga faţă. Un accident banal, foarte superficial. Pe doamna de la volanul maşinii care intrase puţin în a mea o chema Hanson. Puţin îngrijorat, m-am dat jos şi am întrebat-o dacă e OK. Dna Hanson şi-a cerut mii de scuze şi mi-a zis că e OK. În cinci minute o maşină de poliţie proaspăt spălată şi lustruită s-a oprit în intersecţie şi un băiat de vreo 18 ani s-a dat jos întrebînd dacă toata lumea e OK. Noi am răspuns în cor că "da". Tînărul poliţist s-a uitat la zgîrieturile de pe maşini şi ne-a rugat frumos să "schimbăm informaţia". Asta presupunea ca eu să-i dau dumneaei numărul de telefon al agentului meu de asigurări şi viceversa. Aşa că am schimbat informaţia, ne-am luat un cordial rămas bun cu "se mai întîmplă etc." şi ne-am dus fiecare la treaba lui. Pur norvegian, totuşi cît se poate de american. Povestea nu se sfîrşeşte aici. A doua zi dimineaţă l-am sunat pe agentul de asigurări al dnei Hanson care mi-a spus să vin imediat la service-ul companiei. Acolo avaria a fost cîntărită şi preţuită de un computer. M-am trezit în mînă cu un cec care acoperea paguba şi cu o listă de garaje unde pot să mă duc să o repar, la alegere. M-am dus la unul din garajele de pe listă, unde m-a luat în primire o altă doamnă: d-na Anderson. Cu un zîmbet larg mi-a spus că pe perioad