Sub efectul scandalului SOV, al dizolvării Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al sărbătorilor abia trecute, nimeni nu mai vorbeşte despre Memorandumul pentru construcţia regională a României, lansat la începutul lui decembrie de un grup de intelectuali ardeleni. Am început, atunci, să comentez acest document şi am promis că revin. O fac acum, iată, profitînd mai ales de avantajul că patimile s-au mai potolit. Semnatarii sperau ca documentul lor să nască o amplă dezbatere publică; la mai puţin de două luni de la zgomotoasa apariţie a Memorandumului, nimeni nu dezbate nimic. Tentativa lor a eşuat. Sînt, teoretic, două explicaţii posibile. Fie ideile cuprinse în document nu sînt atît de importante, fie nu a venit timpul dezbaterii acestor idei. Cum juristul care sînt nu poate admite că ideile referitoare la o reformă constituţională nu sînt importante, înclin spre a doua explicaţie. Hegel scria că ideile ies înaintea realului şi pot fi, deci, cunoscute şi discutate numai cînd realul ajunge la o anumită maturitate. Mai exact, ideile care sînt "pe piaţă" sînt acolo pentru că realul care le produce sau, ca să fim hegelieni pînă la capăt, realul pe care aceste idei îl produc a ajuns la vîrsta la care permite ideilor să poată fi "văzute". Sigur, Memorandumul nu pretinde să fie un produs cu valoare gnoseologică, el propune, numai, o discuţie. Faptul că această discuţie nu are loc poate fi o bună dovadă că această discuţie nu este resimţită ca fiind necesară în societatea noastră; inadecvarea ideilor Memorandumului la realul românesc este evidentă. Ideile documentului lansat la cîteva zile după 1 Decembrie 2001 nu au fost receptate ca un subiect demn de discuţie într-o societate care, încă, se zbate să îndeplinească idealul propus la 1 decembrie 1918. Or, e limpede, ceea ce se spune în Memorandumul din decembrie 2001 poate fi luat în considerare numai după