Există de multă vreme un consens printre istorici că anul 1900 (sau 1901) nu înseamnă mare lucru în istoria universală, şi că adevărata ruptură între secolele al XIX-lea şi al XX-lea s-a produs abia în 1914, odată cu primul război mondial. În ceea ce priveşte data finală, nu avem încă distanţa cronologică pentru a judeca dacă anul 2000 va rămîne prin ceva deosebit în "istoria mare a lumii"; probabil că nu. Există deci tentaţia de a considera că momentul de ruptură a fost prăbuşirea sistemului comunist în 1989 (de fapt în anii 1989-1991), dar dacă ne ridicăm la scara lumii vom constata că o asemenea opţiune păcătuieşte printr-un europocentrism latent şi poate nu integral justificat. Să ne amintim deci că periodizările sunt convenţii şi, fără a mai despica firul în patru, să luăm secolul al XX-lea în limitele sale convenţionale: 1901-2000. Ceea ce ne izbeşte dintru început este neomogenitatea economică a acestui secol. Secolul XX se compune din punct de vedere economic dintr-un şir de ups and downs, de "suişuri şi coborîşuri". Creştere puternică în primii ani ai secolului, cam pînă la 1913 - de aici şi amintirea nostalgică a prosperităţii din "La Belle Époque" - apoi cataclismul primului război mondial, refacerea după război cam pînă prin 1924, un scurt avînt înşelător de supraîncălzire a economiei în anii 1924-1929, urmat apoi de "pedeapsa" marii crize din 1929-1933, o relansare foarte diferenţiată şi nesigură în anii 1933-1939, apoi al doilea război mondial cu distrugerile sale colosale, dar şi cu profitorii săi extra-europeni, apoi "les Trente Glorieuses" sau perioada de refacere şi creştere accelerată de la sfîrşitul războiului pînă la primul şoc petrolier din 1973, după care intrarea în recesiune şi trecerea la o creştere mai lentă alternată cu crize scurte şi parţiale, cum au fost cele din 1979-1981, 1990-1992, 1997-1998 etc. Dincolo însă de succesiunea s