Cultura de stat: in pragul dezastrului
Incerc in continuare o schita de bilant cultural 2001 nu pe domenii artistice, nu ca un inventar de evenimente sau – bunaoara – cu o lista a celor mai semnificative carti aparute (desi nu voi evita inventarele si listele). Voi face – insa – mai intii o evaluare asa-zicind „institutionala“ a anului trecut, stimulat si de evolutiile concrete din cimpul nostru cultural, care au facut de-a dreptul strident defazajul dintre „cultura de stat“ si „cultura privata“. Distinctie – recunosc – discutabila, cu mai multe contra-argumente posibile. Caci – nu-i asa? – e usor de sustinut ca o cultura nationala e un ansamblu de o mare complexitate, greu – daca nu imposibil – de „defalcat“ dupa asemenea criterii. Apoi, granita dintre actiunea functionarilor publici din domeniu si spatiul individual de creatie al artistilor nu e limpede (intervin proiecte comune, subventii de la buget pentru zona privata etc.). Finalmente, „cultura de stat“ nici nu exista la propriu; poate doar in regimurile totalitare, dar atunci e vorba despre propaganda si nu despre creativitate. Altfel, democratiile contemporane utilizeaza pirghii institutionale diverse pentru a stimula/diversifica/finanta cultura, precum si pentru conservarea patrimoniului national. Legi, eventual un minister (prezent peste tot in structurile guvernamentale europene, absent in Statele Unite ale Americii), organizatii publice, functionari, institutii artistice finantate de la buget (muzee, teatre, filarmonici s.a.m.d.).
In fine, tabloul general se cunoaste.
In atare ordine de idei, marea problema a anului 2001 a fost devierea grava a functionarii Ministerului Culturii si Cultelor si a tuturor structurilor adiacente (institutii din subordine, comisii de jurizare, organisme de coordonare a unor evenimente) catre un clientelism absolut inacceptabil. Nu pentru ca ar fi fo
