Leul investiţiilor imobiliare nu umblă niciodată, nicăieri, la braţ cu mielul protector al monumentelor unei urbe. Primul reprezintă un interes privat puternic, concret şi punctual. Al doilea reprezintă un interes public, aşadar slab, abstract şi difuz. Interesul privat nu se convinge cu văicăreli să îţi construiască (sau nu) ţie, comunitate, ceea ce crezi tu că îţi este mai potrivit. Din contră: acolo unde eşti slabă sau sărman reprezentată, ca la noi, ceea ce te va afecta nemijlocit tinde să capete proporţii mai devastatoare decît într-o societate civilizată. De cîte ori am prezentat peste hotare drama Bucureştilor, am fost întrebat: unde era comunitatea cînd s-a demolat? Unde - cînd s-au făcut în numele interesului ei, teme pentru concursul Bucureşti 2000? Nu aveam argumente să explic de ce. Dar - continuu întrebările, oricît de naive pot încă să pară - măcar comunitatea de afaceri a fost întrebată cînd cu competiţia? Poate alţi specialişti într-ale treburilor publice decît arhitecţii? Dar alţi arhitecţi decît urbaniştii care fac acest lucru de decenii? Nu - iar aici nu am argumente decît acela că eram cu toţii încă sub efectul narcotizant al etatismului şi încă nu destul expuşi la cumplit de complicata artă a negocierilor în numele interesului public. Or, problema este că în ţărişoară reprezentanţii interesului public devin actori pe scena interesului punctual, privat. Nu acesta este rolul unui ministru, să privilegieze un anume mod, cel mai dubios cultural, de a face turism în Transilvania unui excepţional patrimoniu. Mai cu seamă atunci cînd o face împotriva opoziţiei manifeste a altor grupuri care au interese în aceeaşi zonă, interese oricum mai stimabile, aş îndrăzni să observ, decît promovarea dracilor&lacilor, cum atît de expresiv s-a exprimat la chestiune cineva, nu spui cine: persoană importantă. Nu este în fişa postului de ministru să promoveze d