Criza societatii romanesti de la sfirsitul deceniului noua al secolului trecut si implozia sistemului totalitar au adus cu sine nu numai reconstructia realitatii sociale, a politicului si economiei, a relatiilor dintre oameni si a modului de viata, ci si reinterpretarea lumii in care traim, reluarea marilor intrebari existentiale. Dupa decenii de dictatura, eliberarea constiintei sociale de canoanele adevarului impus de ierarhia partidului comunist atotstiutor a insemnat renasterea vechilor pasiuni si controverse in jurul unor chestiuni fondatoare, nicicind rezolvate in spiritul modernitatii. Disparitia comunismului-national a consemnat, in chip firesc, si abandonarea sau demolarea ideologiei si a mentalitatilor de sustinere de care a beneficiat. Oamenii au insa nevoie de noi certitudini, simboluri, principii sau chiar de prejudecati care sa le confere linistea interioara necesara pentru comportamentul cotidian. Aceasta structura psihica de sprijin, de raspuns, in fata multiplelor rasturnari de obisnuinte si valori, de simboluri si raporturi interumane, de institutii si mentalitati pe care le propune tranzitia se construieste prin intilnirea dintre ratiune si emotional. Nu exista o reteta pentru dimensionarea celor doua componente ale subiectivitatii. Interferenta si sinteza lor depinde de contextul social, de capitalul cultural si nivelul de civilizatie al societatii, precum si de intelectualitatea fiecaruia dintre noi.

Mentalitatea noua, despre care s-a vorbit atita in ultimii ani, se articuleaza treptat la nivelul constiintei sociale prin acumularea, interactiunea si dozarea de cunostinte, explicatii, predictii cu interese sociale si politice, cu elemente de irationalitate, de emotivitate, cu stari pasionale pentru cauze mai mult sau mai putin nobile, mai mult sau mai putin umane. Rezulta comportamente si atitudini ce caracterizeaza grupuri mari de oameni, i