Ca orice scandal bancar, cel în care e implicată Banca Română de Scont e greu de explicat în cuvinte simple, din limba română. Ca să nu mai vorbim că duce lipsă de toate elementele de regie şi decor care fac deliciul unei ştiri de televiziune în ziua de astăzi: sînge, urme de cauciucuri, băieţi în negru cu cagule, popohr. Şi totuşi, ceva acţiune există (vezi arestările...), iar lumea curioasă a început deja să caute în dicţionare înţelesul cuvintelor provizion, colateral ori expunere. Există însă vorbe mai simple pentru a descrie ce s-a întîmplat: hoţul s-a împrietenit cu păgubaşul. Ba nu, au făcut afaceri împreună. Schema lor presupune cîteva elemente: o instituţie mai degrabă de stat, dar care se comportă ca una fără nici un stăpîn, ceva bani în banca acesteia şi un mecanism prin care sumele pleacă dintr-un cont în altul pînă li se pierde urma. Fireşte, schema cere în primul rînd complicitatea păgubaşului. Cînd o instituţie decide să-şi ia banii dintr-o bancă sigură şi să-i pună într-una apărută de cîteva luni, la ce ne gîndim întîi în România: la un plasament mai bun sau la un comision serios pentru directorul ei? Ei bine, aici a fost şi mai rău. Nu s-a găsit comisionul, însă nici banii - milioane de dolari. Drumurile duc, în majoritatea cazurilor, la un singur om - însă e vorba doar de scheme pe hîrtie, desenate de economişti. Pentru un proces e nevoie ca Poliţia să vrea - şi să poată să le parcurgă. Pînă atunci, să notăm că participanţii la circuitul banilor s-au acoperit destul de bine şi că nu există prea multe dovezi - în afară de mărturii verbale - care să trimită la presupusul iniţiator al fraudei. Dincolo de toate, problema e că nu ştii, de fapt, ce face statul cu banii lui (ai tăi, de fapt...). Nu ştii de unde cumpără conducte, de la ce firmă ia hîrtie de scris, pe ce criterii aruncă cu banii de sponsorizări şi publicitate. Ştii doar că lumea româ