Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmarea poveştii cu un djin

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 ianuarie 2002 ·

Cum povesteam săptămîna trecută, djinul venit tocmai din Djinistan şi ieşit în faţa mea dintr-o cutie de bere s-a pus pe povestit, amestecînd personajele şi epocile, trecînd - cam anapoda - de la un academician de prin anii '60 pînă la Ion Cristoiu, în timp ce eu îl tentam să spună ceva concret despre NATO. "...Mai apoi - a continuat el - era unul, consilier prezidenţial, care rezolva tot timpul integrame la birou prin '92-'93 (cu acordul şefilor, ce doreau să-l vadă liniştit) şi cînd i-am ieşit în cale m-a întrebat ce ascunde o definiţie care-l chinuia de săptămîni: "5 din 6 litere, începe cu ce"; "Chintă!", i-am spus eu. Fericit, omul mi-a întins mîna lui de revoluţionar şi mi-a zis că dacă doresc vreun sprijin, ceva, să mai trec pe la el. Îţi spun, românii sînt greu de dibuit..." "Djinule, te întrebasem ceva despre NATO" - am încercat eu iară, tot mai oţărît. Djinul m-a privit cu milă. "Pesemne - a spus - te întrebi cum de Ioana Petrea sau Gabriela Baicu-Cerkez vor înghiţi poveştile astea. În genere voi, românii, sînteţi cam prea atenţi cu cititorii. Acum vreo 20 de ani, revista «Viaţa Studenţească» primea maldăre de scrisori de la un oarecare Kolea Kureliuk, intrase pe fir şi Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, umbla zvonul că este o şopîrlă - KKK, chestii... -, s-au făcut verificări şi, culmea, omul exista. (Apropo de zvonuri: eu nu am întîlnit în lume vreun popor care să transpire zvonuri cum o faceţi voi. Un american, Ken Jowitt - prieten cu Vladimir Tismăneanu şi cu Tita Chiper -, spune într-o carte de-a lui că dacă România şi-ar putea exporta zvonurile, ar fi mai bogată decît Germania! E ceva de pomină.) În fine. Uite cum e cu NATO." "Ei, cum e?" - am zis şi eu. "Prin Djinistan umblă vorba - a spus djinul - că degeaba staţi cu gîndul la sprijinul franco-american; cartea voastră se joacă în Turcia. Germania tot încearcă să-i convingă pe americ

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°