Mesajul a fost trimis. Multumesc!

168 indice 1

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 ianuarie 2002 ·

Cînd eram student în primul an, cineva mi-a spus că în dreptul nord-american există suficiente cărţi dedicate studiilor şi cazurilor care vizează libertatea presei şi a cuvîntului, cît să acoperi liniştit trei biblioteci universitare. M-am mirat. Mi se părea că libertatea cuvîntului este o chestiune, în esenţă, simplă, în sensul că existenţa sau inexistenţa ei este din specia evidenţei fără de nuanţe: libertatea cuvîntului există sau nu, fapt ce poate fi constatat imediat. Am crescut. Acum ştiu că nu e aşa. Evoluţia post-decembristă a României este una dintre cele mai fascinante şi provocatoare poveşti ale istoriei politice a secolului XX. Imediat după căderea regimului Ceauşescu, prima libertate obţinută cu adevărat a fost libertatea cuvîntului şi prima manifestare viguroasă a ei a fost presa liberă. Cînd Mircea Dinescu a strigat în televizoarele noastre că "am învins" şi că "dictatorul a fugit" pe 22 decembrie 1989, revoluţia făcuse prima mare cucerire: în România se putea vorbi liber şi se putea spune orice la televizor. După zece ani, peisajul presei româneşti este cît se poate de bogat şi bine colorat. Se scrie şi se publică, în România, orice. De la România literară la Hustler, de la ProSport la Ziarul Financiar, găseşti în chioşcurile noastre tot ce vrei. Cum s-ar zice, oferta presei româneşti este totală: oricine poate găsi atît ceea ce îşi doreşte cît şi ceea ce detestă cel mai mult. Ştiind toate acestea, sună un pic ciudat consideraţiile raportului Human Rights Watch pe 2001, care susţine că România ar avea probleme cu libertatea presei. Iată cum sună textul Raportului: "Freedom of press continued to be threatened under 1996 modifications of the penal code, which provided harsh sentences for critical reporting on state bodies or state-owned business"*. Textul de lege la care se referă citatul este art. 168 indice 1, introdus în Codul Penal prin Legea

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°