Farsa se face oficial! Încep cu o istorioară personală. Noiembrie 2000. La un pahar de vorbă cu amicul Mircea Vasilescu. Cald, monşer! (Eram la o petrecere şi era foarte cald!) Ba de una, ba de alta: ce mai e pe la Facultate, ce mai fac intelectualii, ce se mai discută prin tîrg, ce se mai publică pe la gazete. Ajungem şi la comedia cu "Anul Eminescu". Haz (de necaz) despre bietul poet naţional, cum a ajuns el pe mîna te-miri-cui, pomenit la jalnice parastase culturale, cu medalii, coroane de flori şi recitări înfiorate. Şi cum se poate să sărbătoreşti o zi (de naştere) un an întreg (pînă la naşterea următoare): fiindcă "Anul Eminescu", cel instituit prin Hotărîre de Guvern (sic!) cu ocazia împlinirii a 150 de primăveri de la 15 ianuarie 1850, atîta a durat: fix de pe 15 ianuarie 2000 pînă pe 15 ianuarie 2001, călare pe... doi ani calendaristici!?! În fine, mai ciocnim un pahar (nu doar cu vorbe), mai gustăm din bucate şi-mi vine ideea pe care i-o comunic imediat onorabilului, ca să nu se piardă: ce-ar fi să organizăm în comun, Observatorul cultural şi Dilema, pe 15 ianuarie sau după, o conferinţă de presă în care să marcăm şi noi (fin!) sfîrşitul "Anului Eminescu", cel întins peste doi ani, ocazie cu care să anunţăm iniţiativa noastră de a proclama, cu începere de pe 30 ianuarie 2002, un... "An Caragiale"! Adică, dacă tot a păţit-o poetul naţional, să-l răzbunăm printr-o farsă, printr-o propunere de "repetir" cu Nenea Iancu, pe care marii noştri patrioţi n-or să mai aibă cum să-l trataze cu parastase evlavioase! Dacă tot îi vine şi lui rîndul la împlinitul de primăveri 150! Ei bine, haz (de necaz) am făcut, apoi haz şi mai mare la gîndul că am putea ticlui năstruşnicia, însă pînă la urmă, noi nemaiînvrednicindu-ne s-o lansăm, uite că... se făcu de-adevăratelea, oficial şi ultra-super-para-serios: chiar o să-nceapă pe 30 ianuarie 2002 un "An Caragiale"! (cu cî