De data acesta, în locul tribulaţiilor mele elocvente, vă ofer trei poezii, pe care le-am scris în ultimii trei ani. Ele răspund întrebărilor pe care cititorii mi le pun cel mai des: 1) Cum ai ajuns în America? 2) Cum era să fii tînăr în secolul XX? 3) ce dracu' mai e şi poezia asta? Vă multumesc, Andrei CUM AM AJUNS ÎN AMERICA Lui Kriss, care ştie de-adevăratelea Am înotat pe deasupra unui gard de sîrmă ghimpată.
Era o cortină de plete & am escaladat-o.
Apoi am închis fereastra după noi.
Un rabin m-a ascuns sub pulpana-i cea neagră.
Un preot mi-a dat cu împrumut sutana...
Mi-am tras o piele de vacă şi am păscut pe lîngă hotar:
cînd a venit taurul comunal, am fugit mîncînd pămîntul.
M-au dat la schimb pe nişte spioni.
Am făcut rost de şperaclul pentru Lumea din Vest.
Am construit un acoperiş fals în Expresul Bucureşti-Viena
& m-am pitulat, împreună cu doi buni prieteni
& o ciocolată. Dar trenul porni din păcate spre Atena
şi noi am murit.
Am scris o scrisoare preşedintelui Americii
& el l-a trimis pe Jimmy Carter să vină să mă ia
în poşeta diplomatică care mă ascunse
dacă mă chirceam tare-tare.
A fost un pui de război în Carpaţii de sud
şi unii dintre noi au fost catapultaţi în Iugoslavia.
M-am însurat cu o călătoare putred de bogată
care-şi căuta rădăcinile la mine în cartier. Cam pe la 10 dimineaţa în ianuarie 1965 m-am băgat în radioul cu tranzistori şi am surfat pe Vocea Americii pînă la Detroit. Mi-am înfăşurat palma în jurul mînerului măturii şi am rostit cuvintele magice: du-mă în înalturi, salvează-mă din genuni. Dar cum am ajuns în America, asta numai Kris ştie. NICKELODEON Am mahmureala din secolul XX
în borcanele de mărunţiş
mărunţiş bun, american
în timp ce hîrtia
în bancnote de
un milion per
pătrăţel de hîrtie igienică
