Simplu nuvelist, nu mă pricep deloc în fluiditatea fondurilor bancare, în depersonalizarea depunerilor, în mişcarea conturilor interne; am cunoştinţe vagi despre delictul de iniţiere, ştiu doar că în unele ţări se pedepseşte, în altele nu, dar meseria - să nu zic salariul - nu m-a presat să mă documentez şi în acest domeniu. Incultura mea bancară e, desigur, neplăcută, însă mă alin la gîndul că mulţi dintre "ai mei" - un Cehov, să zicem, un Anton Holban, un Velea - nu s-au priceput în aceste probleme de crescîndă însemnătate şi au dat totuşi, ceara mă-sii, ceva de o valoare cel puţin egală cu o capodoperă de inginerie financiară. Intimidat, desigur, de incapacitatea mea în a fi finanţist, îndrăznesc totuşi să fac unele observaţii de simplu nuvelist, după ce am contemplat îndelung prestaţiile, la televizor, a doi miliardari care numai din carton nu păreau făcuţi. (Din cauza lor, am renunţat la un film cu Marlene Dietrich, pe Arte.) Din punctul de vedere al meseriei mele, mi-au sărit în ochi următoarele amănunte, acestea fiind specialitatea noastră, a prozatorilor, şi a diavolului. Unul dintre ei - dîndu-se victimă a celuilalt - a recunoscut cu dezinvoltură că a comis ilegalitatea de a înregistra, fără vreo autorizaţie, video şi audio pentru: 1) a culege probe ale escrocheriilor la care se pretase jefuitorul său; 2) a strînge dovezile nevinovăţiei sale; 3) a-şi putea privi, oricînd, copiii drept în ochi. Acelaşi a relatat pe tonul cel mai normal cu putinţă cum a intrat în posesia unora dintre actele acestea zdrobitoare: invitat să-l aştepte pe directorul băncii în biroul acestuia şi persoana întîrziind 2-3 ore, el s-a uitat şi pe masa de lucru, descoperind aşa, fără să scotocească, aceste hîrtii la bună şi lină vedere. Moderatorul n-a avut, pe loc, nici o tresărire la această măgărie, ca să fiu şi eu cît de cît natural şi spontan. În sfîrşit, inocentul a refuzat