Săptămîna trecută, telejurnalele şi ziarele au anunţat că preşedintele băncii Société Générale a fost reţinut de poliţia franceză în legătură cu un caz de spălare de bani. Un prieten mi-a spus a doua zi că, mergînd el la o filială BRD (membră a grupului bancar francez) pentru chestiuni de rutină, a dat acolo peste cîteva zeci de oameni care veniseră să-şi retragă banii depuşi, panicaţi de ceea ce văzuseră la televizor. Desigur, nu s-a întîmplat nimic grav: preşedintele BRD a dat un comunicat în care preciza că incidentul din Franţa nu are cum să afecteze situaţia băncii din România, apoi preşedintele grupului francez a fost eliberat, iar subiectul cu pricina a dispărut din presa română. Pe de altă parte, panica n-a devenit un fenomen de masă (ca "pe vremuri" la Bancorex, SAFI sau FNI), ci s-a limitat la cîteva persoane mai "slabe de înger" sau, cine ştie, păţite deja în alte împrejurări. Problema însă rămîne: dacă fie şi o mică parte dintre concetăţenii noştri reacţionează aşa, nu strică să ne gîndim la rădăcinile şi la efectele unui asemenea mod de a recepta ştirile. De acord, panica apare şi pe alte meleaguri, se văd asemenea reacţii şi la marile burse ale lumii (ceea ce a dus la simpatica personificare "bursele dau semne de nervozitate"), dar parcă noi am căzut cu totul în mecanismul descris atît de sintetic de Conu Leonida, conform căruia dacă "ai intrat la o idee..., şi nimica mişcă". În seara cînd amicul mi-a povestit ce a văzut la BRD, m-am uitat la telejurnalele franceze pe care le prind (trăiască televiziunea prin cablu!) şi am constatat că, în ţara care i-a dat lumii pe Descartes şi Voltaire, cetăţenii îşi vedeau liniştiţi de treabă: nici vorbă să se fi repezit cineva la bancă să-şi retragă economiile. Bineînţeles, reacţia celor cîţiva români intraţi în panică se explică prin multele şi scandaloasele antecedente, de la Caritas la Banca Română de Scon