Intrată, odată cu noul an, sub zodia scandalurilor politice, democraţia românească îşi regăseşte obişnuita atmosferă de carnaval politic, cea din anii 1997-98. Intervenţiile cel puţin nedelicate ale autorităţilor în unele din aceste scandaluri readuc în discuţie întrebarea: este democraţia ireversibilă în România? Deşi în ultimii 12 ani figurile aflate la putere s-au schimbat, elita nu a instituit respectul pentru reguli, dînd chiar ea exemplul abuzului. Dovada cea mai clară în acest sens: politizarea succesivă a administraţiei şi după alegerile din 1996, şi după cele din 2000. Politicienii nu consideră că regulile votate de ei sînt obligatorii şi nu au rezistat tentaţiei de a profita de putere; e adevărat că nici societatea nu i-a presat excesiv în această direcţie. S-a tot spus că, în România, democratizarea se face de sus în jos, că populaţia nu dispune de cultura politică prin care să impună un cod de conduită. E adevărat, dar acest tip de democratizare şi-a arătat rapid limitele: democraţia a fost respectată în campania electorală şi alegerile au fost libere. În schimb, în viaţa politică de toate zilele, arbitrarul celor aflaţi la putere s-a manifestat la fel de liber. Scandalurile şi abuzurile care se lăfăie în mass-media dau imaginea unei ordini neînsuşite, dar la nivelul străzii se poate observa cum, pentru populaţie, democraţia începe să devină o realitate a vieţii. Procesul de acomodare se desfăşoară fără entuziasm, dar şi fără repulsie. Conform unui sondaj realizat de CURS pentru Societatea Academică din România, numai 32,9% dintre români sînt satisfăcuţi de performanţele democraţiei, iar 67% sînt nemulţumiţi. De remarcat că la această întrebare, cei rezervaţi, fără o părere prea clară, erau numai 0,1%. În acest domeniu opţiunile sînt conturate, oamenii au o înţelegere concretă a democraţiei, nu mai este un concept abstract de care să se simtă intim