Berbecutul. Draga redactie,. Apropierea sarbatorilor de iarna imi prilejuieste amintiri de neuitat din copilaria mea, petrecuta la tara, intr-o comuna din judetul Prahova. As vrea sa va istorisesc acum una dintre ele.. Eram de varsta prescolara, cand m-am imprietenit foarte tare cu un berbecut pe ca...

Berbecutul

Draga redactie,

Apropierea sarbatorilor de iarna imi prilejuieste amintiri de neuitat din copilaria mea, petrecuta la tara, intr-o comuna din judetul Prahova. As vrea sa va istorisesc acum una dintre ele.

Eram de varsta prescolara, cand m-am imprietenit foarte tare cu un berbecut pe care parintii mei il pastrasera peste vara acasa, in timp ce oile plecasera la munte. Eram nedespartiti toata ziua. Dupa ce facusem cunostinta cu un cocos care nu stia decat sa sara pe mine cand ma apropiam de el, acum gasisem un animal care ma accepta cu bucurie in preajma lui si care se lasa mangaiat, imbratisat, impins, tras de cornite, lovit cu mingea si asa mai departe. Topaia vesel ca un ied, iar eu alergam prin toata curtea, mandra de compania lui. Ma urma pretutindeni, lasandu-si mancarea deoparte, numai sa fie cu mine. Uneori, profitand de neatentia lui, ma ascundeam. Observa imediat si ma cauta. La inceput curios, apoi nelinistit, ca apoi, daca nu ma gasea, sa alerge disperat in toate partile cu un behait jalnic. Ma gasea intotdeauna, iar eu il imbratisam cu tandrete.

Aveam program de somn dupa-amiaza, cand mama tesea in veranda umbrita de vita de vie batrana, care crescuse intr-o bolta, ce se intinsese apoi de jur-imprejurul casei. Dormea si el langa cele cinci trepte care desparteau veranda de curte. Cand ma trezeam si-mi auzea vocea, behaia dulce si ma astepta sa mergem impreuna dupa frunza de salcam, in gradina, pentru hrana lui. A fost o vara foarte frumoasa, pe care n-am s-o uit, dar, ca intotdeauna, exista si un sfarsit si e