Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victime ale iernii

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 7 ianuarie 2002 ·

Cinci botosaneni au ajuns la spital cu degeraturi grave. Peste 20 de persoane si-au fracturat membrele Temperaturile scazute din ultimele zile ca si zapada au facut zeci de victime printre botosaneni. Multi dintre acestia au ajuns la Spitalul Judetean "Mavromati" cu degeraturi grave sau cu oasele fracturate. Din cauza gerului, 5 botosaneni au suferit degeraturi grave, care au necesitat internare de urgenta si amputatii ale partilor afectate. Mircea Bordeianu, de 57 de ani din Darabani a ramas fara o parte din degetele de la miini, dupa ce a stat mai multe ore in zapada. Barbatul, care este epileptic, a suferit in urma cu circa 3 saptamini o criza de epilepsie. "Nu tin minte absolut nimic decit ca am cazut in zapada si apoi m-am trezit in casa. Din cite mi-au povestit vecinii, am stat citeva ore in zapada. Nu am dat importanta initial degetelor care erau umflate, dar dupa 10 zile acestea s-au innegrit si am venit la spital", a declarat barbatul. Din pacate, medicii nu au mai putut sa-i salveze degetele. Si Ion Tarnauceanu de 56 de ani, din Leorda a suferit degeraturi de gradul III la miini si picioare, medicii fiind nevoiti sa-i amputeze degetele de la miini. Pe 3 ianuarie, Florin Olariu de 46 de ani, cunoscut ca fara locuinta, a ajuns si el la Chirurgie Plastica cu degeraturi de gradele III si IV la nivelul picioarelor. Ieri, alti doi barbati au fost internati in spital cu degeraturi grave. Dumitru Dodu, de 41 de ani din Vorniceni a plecat joi dimineata impreuna cu baiatul sau spre Saveni. In aceeasi zi, barbatul a incercat sa se intoarca inapoi cu caruta, insa au ramas inzapeziti. "Am fost nevoit sa merg circa 10 kilometri pe viscol, insa nu am putut ajunge decit pina la un canton, unde am ramas peste noapte. De abia a doua zi am ajuns acasa si am observat ca degetele de la picioare imi inghetasera", a declarat barbatul. Acesta a fost internat in spital cu degeratur

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°