Mare maestru al concubinajului estetic, mereu dezinvolt, niciodata inocent, Radu Cosasu împerecheaza ametitor drama si deriziunea, solemnitatea si burlescul, tragismul si frivolitatea, patetismul cel mai intens si hazul cel mai irezistibil, lacrimile în valuri si rasul în hohote, confesiunea si fictiunea. Adulterul permanent, ca estetica si forma de viata (în literatura). Iata, din recenta lui carte, Autodenunturi si precizari*, un episod caracteristic.
In casuta unui acar din Predeal, închiriata pentru o singura noapte, un cuplu adulterin sarbatoreste zece ani de amor ilicit - daca dureaza, iubirile clandestine sunt vesnic în criza de timp si se petrec inevitabil cu ochii pe ceas, pe agende, pe mersul trenurilor si orarul avioanelor, un lung adulter bine ascuns fiind întotdeauna si o opera de arta, macar din punctul de vedere al organizarii.
Dimineata, în timp ce se îmbraca, femeia îi spune amantului ca sotul ei, legitimul, s-ar fi exprimat asa despre niste articole ale ibovnicului: "In nici o situatie nu trebuie sa ne pierdem încrederea în om!". Sotul lucreaza la cenzura, iar amantul, scriitor si gazetar, tocmai iesise dintr-o carantina de 12 ani, timp în care îi fusese interzis sa lucreze într-o redactie.
Tot la cenzura lucreaza si soacra amantei. Aceleasi articole, care-l facusera pe sotul ei sa recurga încantat la trusa cu lozinci de prim ajutor, smulsesera si lacrimile "batranilor cenzori de la Directia Presei". Cineva din biroul soacrei chiar exclamase "Javra s-a facut baiat bun!", îi mai povesteste amanta amantului în noaptea festiva petrecuta în casuta acarului din Predeal.
Aproape toata arta lui Radu Cosasu este continuta în acest episod cu aspect vodevilesc, în care o femeie ce-si traduce de zece ani sotul îi comunica iubitului clandestin ca barbatul ei oficial s-ar fi exprimat despre el afirmand ca în nici o situatie nu trebu
