Nota redacţiei. Inaugurăm Anul Caragiale cu acest articol, ultimul, din păcate, pe care Z. O. ni l-a încredinţat. Rubrica i-a supravieţuit autorului cu şase săptămîni. Caz unic, după cît ştim, care arată seriozitatea regretatului nostru colaborator.

Comentînd săptămînile trecute integrala operei lui Slavici, lăsasem a se înţelege că noua colecţie de "Opere" de care se îngrijeşte Academia Română şi apare la Editura Univers Enciclopedic n-ar fi una critică. Revin pentru a face, mai întîi, rectificarea. Editorii au avut iniţiativa de a-mi înmîna corpolenta ediţie I.L. Caragiale, în două volume. Înainte de toate se cuvine menţionat că, în această frumoasă ediţie tip Pleiade (hîrtie biblie şi formatul) e cuprinsă întreaga operă a bătrînului Caragiale. În primul volum e reprodusă toată dramaturgia şi versurile, şi în al doilea proza literară. Mărturisesc, din capul locului, bucuria de a mă reîntîlni cu o ediţie critică, bogat şi îndelung comentată. Cei trei distinşi editori (d-nii Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hîrlav), prin migălosul lor efort ştiinţific, au întrunit, în corpusul lor de comentarii mai tot ceea ce se găsea în mai vechile ediţii critice de la E. P. L. şi Editura Minerva: locul primei apariţii, geneza operei, receptarea ei în epocă şi mai tîrziu, note explicative semnalînd pînă şi unele erori de lecţiune îndătinate. Dacă în spaţiul ediţiei s-ar fi găsit şi corespondenţa şi publicistica, puteam spune că aceasta este adevărata şi moderna (inclusiv în comentarii) ediţie Caragiale şi nu cea a lui Zarifopol-Cioculescu sau cea din 1959-1965 a lui Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin, oprită la volumul al patrulea. Dar şi aşa, fără cele două amintite secţiuni, ediţia d-lor Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hîrlav este cu adevărat un monument editorial reprezentativ, demnă de toată lauda, care, de acum încoace, va putea