Prietenul meu, doctorul Virgil Feier de la Timişoara, mi-a dăruit în Sărbătorile trecute o carte pe care n-o ştiam, deşi a fost consemnată de pildă în Dicţionarul ieşean: un Manual de Istoria literaturii române, 'întocmit" de Enea Hodoş şi tipărit la Caransebeş, în Editura Foii Diecezane, în 1893. în Epilog, autorul declară că a propus textul manualului sub forma unui curs de trei ani la Institutul pedagogic şi teologic din Caransebeş, aşa dar între 1889 şi 1892. Şi adaugă: 'Cu privire la conţinutul manualului, observ numai atît, că felul în care am tratat scriitorii, precum şi împărţirea materialului, se abate de la calea întrebuinţată în puţinele noastre istorii ale literaturii destinate pentru şcoale". La ce se referă Enea Hodoş, iarăşi nu ştiu. Singura Istorie a literaturii de pînă la a lui a fost acea a lui Aron Densusianu, apărută într-o primă ediţie în deceniul al optulea al secolului XIX şi într-o a doua în deceniul ultim. Am comentat-o pe scurt într-unul din editorialele mele, socotind-o cea dintîi, îndeosebi importantă, în ediţia din urmă, pentru capitolul Eminescu, cel care va stîrni pe nedrept pana polemică a lui G. Călinescu după multe decenii. Enea Hodoş vorbeşte de manuale. Mă întreb care vor fi fost acelea.
Al său este, trebuie să spun, absolut remarcabil. în 250 de pagini, tratează toată literatura importantă de la începuturi la cea mai tînără generaţie.
G. Coşbuc este ultimul, în dată, dintre autori. Să nu uităm că, în 1892, cînd îşi încheie Hodoş cartea, el nu publicase nici un volum. Deşi deosebeşte trei epoci în istoria literaturii noastre - slavă, de pe la 1500 la 1700, grecească, de la 1700 la 1830, şi naţională, de la 1830 încoace - autorul nu urmează numaidecît această împărţire. El consacră un capitol Literaturii poporane, pe care o divide, în felul lui Gaster, în nescrisă (lirica, epica şi celelalte) şi scrisă (aşa numit
