Cu ani în urmă m-am deprins să ascult Concertul de la Viena şi să citesc însemnările lui Radu Cosaşu, un fel de a începe senin şirul celor 365 de zile care urmau. Om cu observaţie şi pătrunzătoare şi fină, Cosaşu ştia şi ştie ca puţini că anul nu se începe oricum. Oricît ai fi de paraponisit, se cuvine să porneşti la drum dacă nu cu zîmbetul pe buze, cel puţin cu faţa înseninată.

Chiar dacă nu cred că ne aşteaptă un an grozav, sper că vom găsi energie să ne întreţinem speranţele şi motive să ne inventăm altele noi.

Poate că în acest an ne vom ocupa mai puţin de false teme importante şi de primejdii inventate ad hoc şi vom fi mai atenţi la problemele ignorate, care tind să se eternizeze. Folosesc acest plural cu gîndul la cei din breasla mea, nu la politicieni. Aceştia din urmă vor renunţa la falsele teme numai în măsura în care nu vor găsi în mass media ecouri prielnice pentru a se agăţa de ele.

Poate că vom vorbi mai puţin despre regionalism, despre regăţeni, ardeleni şi moldoveni pentru a cerceta în schimb, mai îndeaproape cele trei sau patru Românii care coexistă în toată ţara şi care tind să se îndepărteze tot mai mult una de alta. Româniile nivelului de trai, indiferent de regiune şi de etnie. E foarte uşor să-i întărîţi pe cei săraci împotriva bogaţilor sau să-i ajuţi pe cei bogaţi să-i considere pe cei săraci nişte neputincioşi, neadaptaţi la noile împrejurări prin care trece România. E şi mai uşor să constaţi periodic că sporeşte numărul celor care nu mai îndrăznesc să-şi dorească decît sănătate şi că se împuţinează cei care îşi fac planuri de viitor.

În ultimele zile ale anului trecut, m-a uimit cît de mulţi bucureşteni şi-au făcut provizii de pocnitori, rachete şi artificii. Acest uriaş arsenal n-a fost întrebuinţat numai în noaptea Revelionului, ci şi înainte şi după, de oameni de toate vîrstele care, astfel, doresc să atr