Luni 17 decembrie 2001
După mult timp, aud din nou, la telefon, o voce acră. O funcţionară de la Tarom. începusem să uit tonul acesta special şi forţa lui: încărcate negativ, cuvintele te lovesc în obraz, ca o palmă pe care cineva ţi-ar da-o pe neaşteptate, pe stradă, cînd întrebi politicos şi blînd cît e ceasul. Orice ai adăuga după această primă plesnitură telefonică este, ca-n Ecclesiast, vînare de vînt: vocea de la capătul firului e atît de enorm plictisită, atît de deranjată din importanţa ei transcendentă, atît de supărată pe lume şi pe viaţă, încît îngrijorările tale de rînd devin jignitoare. Mă consolez totuşi cînd îmi dau seama că am fost inspirată telefonînd: aflu că Taromul nu mai are curse vinerea şi că biletul meu, cumpărat cu trei luni înainte, a fost mutat automat la un zbor de sîmbătă. Nu mai plec de pe Schönefeld, ci de pe Tegel. Sînt prea intimidată de vocea de lămîie de la capătul firului ca să mai întreb de ce nu s-a gîndit nimeni să mă anunţe şi pe mine. Dar ce contează o zi în plus sau în minus în faţa unei supărări eterne ? E timpul să mă reobişnuiesc cu lucruri de mult uitate.
Marţi 18 decembrie 2001
Dimineaţa particip la ultimul seminar de marţi. Ca şi primul este ţinut de un biolog, cu cele mai moderne mijloace tehnice. Limba biologiei de astăzi este engleza, astfel că vorbitorul, deşi neamţ, o preferă. Avem cu toţii întrebări, dovadă că tema, mişcarea, este bine aleasă. Fac cîteva poze pentru a-mi fixa în nemişcare amintirile dinamice.
Miercuri 19 decembrie 2001
'Das literarische Quartett" - cum am fost supranumiţi Sara, Stefan, Heinrich şi cu mine, adică literaţii de anul acesta ai colegiului - are privilegiul să fie invitat la Filarmonica din Berlin. Gérard Mortier ne aşteaptă la intrare şi ne întinde biletele, explicîndu-ne în acelaşi t
