Călătorii pe străzi visate

Din noaptea de revelion, iubesc Bucureştiul cu un fel de superioritate melancolică; ştiu că, de-acum înainte, îl pot părăsi oricînd, fiindcă 'Olé, olé, olé - viza Schengen nu mai e". Trebuie să mă înregimentez într-o bucurie nouă, fredonînd îndemnul lansat de PROTV - 'În Europa năvălim" - deşi definiţia verbului: 'a da buzna, a invada, a cotropi, a tăbărî asupra cuiva cu intenţii agresive, a se îmbulzi, a se îngrămădi" (DEX) mă determină să am oarecari reţineri faţă de acţiunea propusă. O zi sau două mai tîrziu, Andrei Gheorghe preciza că lucrurile nu trebuie privite grav, ci mai degrabă ironic. Chiar acceptînd sugestia, tot nu-mi vine să plec de-acasă; oraşul împrospătat de zăpadă îmi apare fastuos şi ispititor. Ca la un prag de despărţire posibilă simt nevoia să străbat Capitala dacă nu cu autobuzul sau cu pasul, măcar cu ajutorul hărţii din "Pagini aurii", ediţia 1999/2000. Sînt străzi pe care n-am fost niciodată şi le descopăr cu surpriză, mai ales că numele unora dintre ele dovedesc o logică impresionantă a progresului urban. În Colentina se află, de pildă, strada Ciberneticii nu departe de strada Fructelor, a Toporului, a Cuiului şi de strada şi de prelungirea Teslei: istoria vie, cum s-ar zice, a modernizării oraşului, în etape organice. Dar, poate, că edilii capitalei n-au avut întotdeauna în vedere aceste amănunte. Fiindcă înaintînd pe hartă nu mai găsesc explicaţie pentru o seamă de 'intrări" al căror nume mă fascinează: intrarea Epocii plasată între cea a Colierului şi cea a Jugului e doar un exemplu. După aceste dovezi de fantezie onomastică intrarea Lobodei, a Frunzei, a Foşnetului sau intrarea Violoncelului - nu mă mai miră, iar intrarea şi strada Colaborării mă încîntă de-a dreptul şi mă fac să visez la un spirit comunitar mai rar de găsit printre bucureştenii zilei de azi. Nu mi-ar plăcea să aud de vreo bătaie sa