"Confiscat", după apariţia Enigmei Otiliei (1938), care­l consacrase (şi) ca romancier, de lucrul la Istoria literaturii..., nu este exclus ca G. Călinescu să se fi gîndit la cel de­al treilea roman îndată după 1941. în tot cazul, întîmpinarea precumpănitor negativă a Istoriei... ("catedrala" autorului, desigur!), venită după mai vechile dificultăţi făcute monografiilor Eminescu şi Creangă, ca şi după vexaţiunile legate de doctoratul şi conferinţa universitară de la Iaşi, la care se adăugau ultimele evenimente politice (ascensiunea, violenţele şi rebeliunea legionarilor, intrarea României în războiul mondial) alcătuiesc "patul germinativ" existenţial al noului roman: ieşit, parţial, din aceeaşi magmă din care cristalizează şi poemul dramatic Şun (1943) (de altfel, asemănarea dintre protagonişti n­a scăpat comentatorilor). Probele palpabile ale şantierului Bietul Ioanide apar însă în 1944 ­1947, mai mult sau mai puţin disimulate în tiparul "Cronicii mizantropului": fragmente din viitorul roman, fără a li se indica însă apartenenţa, parafraze / adaptări ale unor secvenţe sau personaje la tema "cronicii" respective, numeroase reflecţii în maniera lui Ioanide, diseminate tot în "Cronica mizantropului", pe teme de urbanistică, arhitectură, viaţă cotidiană, creativitate etc. într­un număr din "Revista Fundaţiilor Regale" din 1947 lucrurile sînt date pe faţă prin publicarea unei jumătăţi din capitolul I (ceaiul de la Saferian), în chip explicit ca fragment din roman1. Este posibil ca romanul să se fi aflat redactat într­o primă formă, fie şi incompletă, la finele lui 1947. Cert este că viziunea ansamblului, a conflictului şi a personajelor erau (pînă) la acel moment cristalizate. Definitivat pentru tipar, textul este depus în 1949 la Editura pentru Literatură şi Artă (fosta Editură a Fundaţiilor Regale), al cărei director era, încă, Al. Rosetti (nu peste multă vreme,