Istoria lui Kierkegaard şi a Reginei Olsen se numără printre marile poveşti de dragoste ale literaturii universale, ale celebrelor perechi de îndrăgostiţi care rămân veşnic alături tocmai pentru că nu şi-au aparţinut niciodată unul altuia. Se înţelege astfel vâlva strârnită în lumea literară daneză de recenta publicare, la editura jutlandeză Hovedland, a jurnalului Reginei Olsen, logodnica de care Kierkegaard s-a despărţit în 1841. Jurnalul (32 de pagini de manuscris despre care nu s-a ştiut nimic până acum), datează din chiar anii 1840-41, perioada logodnei, iar efectul său ar putea fi foarte bine redat prin chiar cuvintele lui Kierkegaard din Jurnalul seducătorului: e ceea ce simte 'un ofiţer de poliţie care intră în odaia unui falsificator, deschide ascunzătoarea şi într-un saltar descoperă o mulţime de hârtii disparate..." Emoţia e cu atât mai mare, cu cât jurnalul Reginei prezintă povestea iubirii cu Kierkegaard dintr-un unghi nou: ea, şi nu filosoful ar fi pus capăt logodnei. Motivul: descoperise că adevărata ei dragoste era de fapt Johan Frederik Schlegel, cel cu care avea să se căsătorească ulterior.

Nu existase până acum îndoială asupra versiunii (ce-i drept, aluzivă şi poetizată) a lui Kierkegaard asupra ruperii logodnei. S-a spus mereu că Regine ar fi fost prea senină şi lipsită de griji, pe când melancolicul şi negurosul Søren, marcat de un misterios 'mare cutremur", teribilă răsturnare a valorilor legată de o destăinuire a tatălui său, incapabil să se adapteze bucuriei de viaţă, şi-a sacrificat iubirea pentru a nu strica voioşia logodnicei. Legătura prin căsătorie însemna pentru el împărtăşirea reciprocă a tainelor, dar taina care îi rodea lui sufletul nu putea fi împărtăşită. Regine stătea în calea vocaţiei sale de scriitor religios. Despre taina respectivă, nedezvăluită până în ziua de azi, s-a presupus că ar fi fost un păcat mortal al tat