Anul acesta au fost eliberate 130 de pasapoarte. Solicitarile pentru eliberarea acestor acte au crescut, zilnic, de cinci ori, fata de anul trecut. Seful Biroului Pasapoarte Suceava, maiorul Dan Miron, spune ca noul tip de pasaport va costa 512.000, mai mult cu 187.000 lei De la 1 ianuarie 2002, cetatenii romani, posesori de pasapoarte valabile, pot calatori fara vize in statele europene care alcatuiesc spatiul Schengen. Iar documentul indispensabil la trecerea frontierei este pasaportul. Daca la Biroul Pasapoarte Suceava, in ultimele zile ale anului care s-a incheiat nu a fost mare aglomeratie la ghisee, in schimb, imediat dupa Anul Nou, numarul cererilor de eliberare a pasapoartelor a crescut considerabil. La ghiseul de depunere a cererilor pentru eliberarea de pasapoarte se aflau ieri, la ora 10.00, aproximativ 100 de persoane de toate virstele, provenind din intreg judetul. Daca in decembrie anul trecut inregistram un numar de circa 40 de cereri pe zi, am ajuns acum la 200, ceea ce inseamna ca solicitarile au crescut de 5 ori", ne-a declarat seful Biroului Pasapoarte din cadrul Serviciului Straini, Probleme de Migrari si Pasapoarte Suceava, maiorul Dan Miron. El ne-a precizat ca, de la inceputul anului si pina in prezent, s-au eliberat 130 de pasapoarte. In acest moment, desi cetatenii depun in continuare cereri, nu mai putem elibera pasapoarte, intrucit nu mai avem", a adaugat el. Aflind ca stocul de pasapoarte existent se epuizeaza, ieri, 69 de cetateni care si-au depus cererile, s-au trecut pe o lista, in asteptarea pasapoartelor care vor sosi saptamina viitoare. Pasapoartele eliberate pina acum, ca si cele care vor sosi in zilele urmatoare spre a onora solicitarile, sint inca din stocul existent la nivel central, fiind vorba de modelul vechi, tiparit pina acum in Canada. Pretul acestuia era de 225.000 lei, la care se adauga taxa consulara de 315.000 lei. El