Adrian POPESCU
Drumul strimt
Editura Dacia, Colectia „Poetii Urbei“, Seria „Poetii Clujului“, Cluj-Napoca,
2001, 84 p., f.p.
Poetul echinoxist Adrian Popescu isi programeaza inspiratia poetica apelind la parcurgerea unui traseu alambicat, „strimt“, refuzind alegerea caii facile atit in asumarea existentiala cit si in producerea textelor poetice. Religios pina la misticism, isi struneste demersul liric prin recursul la o modalitate vizionara de construire a poeziilor. Vitalist pina la expresionism, isi potriveste viziunea ontologica debordanta cu rigurozitatea expresiei. Abstract pina la modernism, isi prelucreaza subiectivitatea poetica prin filtrul obiectivitatii intotdeauna in garda. Tendinta poetului de exprimare a mesajului cu tinta concreta are in subsidiar reprimarea starilor pina la reversul impersonalitatii.
Totusi, autorul nu poate fi impartial pina la capat, vesnica autocenzura tradindu-si vulnerabilitatile. Prin urmare, intreg volumul Drumul strimt este generat prin prisma acestei contradictii a atitudinii de fond a poetului. Credinta lui Adrian Popescu, precum si profesiunea sa de credinta (doua „crezuri“ complementare) tind mereu spre autocontrol si adesea spre moralizare.
Autorul isi constituie imaginarul liric prin intermediul paradoxurilor existentiale si gnoseologice. Trairea asumata coincide cu rigoarea religioasa, tentatia cotidianului profan pierzind teren in favoarea vizionarismului rationalizat. Adrian Popescu crede, insa cerceteaza, nu se indoieste, insa isi permite mici refugii in contingentul desacralizat. Autorul reuseste sa armonizeze insipidul existentei cu misticul starilor de creatie lirica, desi impresia este, la tot pasul, de inclinare a balantei inspre transfigurarea banalului in religiozitate.
Cum realizeaza practic autorul dezideratul echilibrarii profanului (uman) c
