Constantin M. POPA
Adrian Marino
Monografie, antologie
comentata, receptare critica
Editura Aula,
Colectia „Canon“, Brasov, 2001
110 p., f.p.
Fara indoiala ca un anumit inconfort (semnalat, intre altii, de Tzvetan Todorov in Critique de la critique) se insinueaza intotdeauna atunci cind ajungi sa propui un act (meta)critic de grad (cel putin) patru, asa cum se intimpla in aceste rinduri. Monografia Marino a lui Constantin M. Popa, aparuta de curind la Editura Aula, in colectia „Canon“, sistematizeaza o opera si ofera citeva chei de lectura ale unui corpus interpretativ, care – la rindul lor – se constituie intr-o vasta sistematica a ideii de literatura si nu numai, sistematica plasata deja intr-o gradienta „secunda“ („secundaritate“ plurala si ea…) fata de sursele „prime“ etc. etc. Astfel ca simpla constientizare a respectivului inconfort nu inseamna si o surmontare a lui, insa destul de sigura este si constatarea ca spatiile explicative nu sint obligatoriu „parazitare“, ca pot genera un interes sau altul cind te astepti mai putin, ca – in fine – pot hrani un supliment de ardenta participativa intr-o epoca in care indicele de pasivizare a polului „receptor“ tinde sa atinga pe alocuri o cotatie de alarma. Sau poate ca tocmai o atare tensiune scepticism/optimism euristic se poate dovedi cit de cit fructuoasa.
In aceste conditii, contributia lui C.M. Popa la prezentarea si interpretarea operei lui Adrian Marino apare cu atit mai utila, din cel putin doua unghiuri. Mai intii, chiar daca ideocriticul si-a insotit cartile de generoase excursuri prefatiale, e cel putin la fel de instructiva confruntarea unei creatii de asemenea calibru cu alteritatea, cu potentialul comprehensiv al celuilalt. Apoi, pentru ca acest „celalalt“ este unul dintre cei mai avizati cunoscatori ai respectivei opere, fiind – de altfel –
