Dr. Eugen J. Pentiuc (n. 1955) este licenţiat în Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1979). A absolvit ,,École Biblique et Archéologique Française' din Ierusalim (1986); Ph. D. în filologie semitică la Harvard University (1987) şi doctor în Teologie (Studiul Vechiului Testament) al Universităţii din Bucureşti (1988). În prezent este profesor de Vechiul Testament şi limbi semitice la Holy Cross Greek School of Theology, Boston, MA, Statele Unite. Autor al lucrării West Semitic Vocabulary in the Akkadian Texts from Emar (Harvard Semitic Monographs; Winona Lake , In: Eisenbrauns, 2001). Un alt volum, Long Suffering Love. A Commentary on Hosea with Patristic Annotations, se află în curs de apariţie la Holy Cross Orthodox Press, Boston , MA . Ultimul volum (Cartea Profetului Osea) a apărut recent la Editura Albatros din Bucureşti.
Aurel Sasu
,,O dacă aş şti unde să-l găsesc! Dacă aş putea să ajung la palatul lui!' (Iov 23:3)
Şoapte în sala tronului
Ierusalim,
iarna anului 734 î. Hr. ...
Regele Ahaz luase ultimile măsuri; dădu comenzi stricte oştenilor săi şi instrucţiuni de ultim moment generalului Iacob ben Gath . Totul era gata pentru a doua zi. Pekah, regele Samariei, şi Rezin, regele Aramului, se îndreptau în mare grabă spre Ierusalim cu gândul de a-l înlocui pe Ahaz cu un rege-marionetă, un oarecare ,,fiu al lui Tabayil', docil planului lor de luptă împotriva Asiriei. Orbit de frică, Ahaz ceru ajutor lui Tiglath-pileser, regele Asiriei, care se găsea atunci în Filistia, nu departe de Ierusalim. În ajunul invaziei din nord, locuitorii Ierusalimului tremurau precum copacii pădurii loviţi de un vânt puternic. Străzile erau pustii, pieţele închise. Doar câţiva câini pribegi mai