Romanul Zazie în metrou (1959) al lui Raymond Queneau, cu care Editura Paralela 45 deschide seria de traduceri din cadrul colecţiei Proză contemporană, cel mai cunoscut al scriitorului francez, este caracterizat (mai în glumă, mai în serios, cum era de aşteptat) de Luca Piţu în prefaţă drept odiseic. Fireşte că orice călătorie (oarecum) iniţiatică de acasă către locuri necunoscute şi înapoi acasă aminteşte Călătoria mitică a grecului de care trebuie să te fereşti mai ales cînd îţi aduce daruri, însă pentru o americanofilă prin educaţie ce mă aflu, recenzia la această carte va începe de bună seamă aşa:

Zazie este o Lolită europeană, ceva mai în vîrstă, dar considerată încă un copil de către celelalte personaje, care îşi exprimă dezaprobarea, dar nu-şi pot masca eficient încîntarea urmărind-o vorbind şi comportîndu-se într-un mod cu totul nepotrivit pentru o 'puştoaică'. Lolită europeană, Zazie este desigur şi mai puţin inocentă decît corespondenta ei de peste ocean, e o fetiţă care ştie ce e acela un abuz sexual şi ce trebuie să facă pentru a-l evita, ca şi pentru a-l simula dacă e nevoie; ironia lui Queneau, umorul de cea mai bună calitate vor satisface chiar şi cele mai exigente gusturi. Mama numitei Zazie i-a crăpat capul tatălui acesteia cu un topor pentru că l-a prins încercînd să o violeze pe fetiţă. Zazie însăşi îi va povesti unui personaj scena, cum o povestise, de altfel, şi la procesul din care mama ei a ieşit aplaudată şi achitată ' 'Degeaba am avut grijă să spun că Georges îi dăduse toporul, n-a avut importanţă, au zis că dacă ai un bărbat care-i aşa unticălosordinar nu poţi face decît un singur lucru, sălbeleşti. Ţi-am zis c-au şi felicitat-o.', comentează ea cu dezamăgire. Fetiţa admite că mama ei a apărut la momentul potrivit pentru a o salva, dar sugerează că tentativa tatălui nu fusese prima de acest gen şi că mama a tolerat aspectul pînă