În 1946 apărea Trubendal, un roman voluminos al lui Virgiliu Monda, reeditat în 1968 cu o scurtă prefaţă a autorului. Din ea aflăm că romanul a fost scris între anii 1939 şi 1941 şi a fost citit în întregime la 'Sburătorul', duminică de duminică, timp de un an.

Nu ştiu cum au trecut sburătoriştii proba de rezistenţă a acelei lecturi de cursă lungă (poate o vom afla dintr-o viitoare Agendă lovinesciană), dar cert este că romanul lui Monda era de o factură care, literar vorbind, îi puteau înlesni măcar o primire binevoitoare la 'Sburătorul'. Apropiat al lui E. Lovinescu (i-a fost şi medic curant), Virgiliu Monda s-a străduit să urmeze, ca romancier, directivele estetice ale criticului-mentor, şi în primul rând pe aceea privitoare la obiectivarea epicului. Purtase în acest sens, după cum mărturiseşte în amintita prefaţă, o grea luptă cu sine, cu atât mai grea cu cât Monda era temperamental un liric şi chiar debutase ca poet la 'Literatorul' lui Macedonski. Iar romanele lui anterioare (Testamentul domnişoarei Brebu, 1933, Urechea lui Dionys, 1934, Hora paiaţelor, 1935) erau încă 'impregnate de lirism'. Aşadar: '...lupta tenace pentru înăbuşirea acestui lirism şi a subiectivităţii, pentru obţinerea acelei detaşări care să permită înfăţişarea obiectivă a realităţii a continuat. Abia în Trubendal am îndrăznit să sper că m-am apropiat de epicul pur'.

Recea detaşare, obiectivarea, înăbuşirea lirismului, acestea erau exigenţe pe care le formulase, cam în aceiaşi termeni, E. Lovinescu. Decurgeau din cunoscuta lui teză despre necesara 'evoluţie de la subiect la obiect', în ea criticul văzând o 'lege interioară' a prozei.

Astfel orientat, Virgiliu Monda scrie un roman în care puritatea epicului rămâne totuşi o aspiraţie (avea de altfel sentimentul că doar se apropiase de ea), dar în care, într-adevăr, subiectivitatea, lirismul nu pă