Întotdeauna cînd agitaţia este prea mare şi zgomotul de fond devine vacarm este clar că nu poţi gîndi. Aşa şi în cazul cu Memorandumul: nu apuci să spui cum că nu eşti 'şovin provincial', că repede se mută discuţia la frondă provincială, dacă încerci să o ataci pe asta din urmă, constaţi că nu o mai poţi prinde din urmă, a devenit expresie a frustrării unor necunoscuţi care vor să iasă în faţă, încerci să te dezvinovăţeşti şi deodată constaţi că altul este subiectul discuţiei, anume că autoritatea statului este în discuţie, apoi iarăşi problema cu faptul că eşti manipulat de unguri în beneficiul lor şi că la orizont, implacabil, pîndeşte regiunea autonomă maghiară care ar fi fructul unic al naivităţii noastre utilizate pe din dos.

O să încerc să răspund cît mă pricep la fiecare din aceste repezi treceri de la o chestiune la alta, cu observaţia că sînt dispus să accept că s-ar putea să fie greşeli în modul nostru de a gîndi, încredinţat fiind că tocmai această poziţie ar putea fi argumentul că nu sîntem tocmai tîmpiţi, cum crede ministrul de Interne. O să le iau pe rînd. De ce cred că nu suntem 'şovini provinciali'? Răspunsul pe care îl oferim aici vine, credem noi, din abordarea strict democratică pe care am avut-o în vedere, şi anume faptul că Memorandumul este construit, cu toată 'fragilitatea lui ideatică', afirmată în unele editoriale, pe un principiu ferm, acela al complementarităţii şi nu al excluderii. Asta ne şi desparte, bunăoară, de pamfletul politic al lui Sabin Gherman: dacă el susţine că s-a săturat de România, semnatarii Memorandumului spun invers: în felul nostru, nouă ne pasă de România. De aceea am gîndit abordarea diversităţii regionale prin complementaritate: diversitatea poate să se regăsească în libertate consensuală prin regândirea construcţiei unei noi unităţi statale. O să revin. Ideea Memorandumului este că România are nişte resu