Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instantele militare vor trece in subordinea Ministerului Justitiei

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 19 ianuarie 2002 ·

•Tribunalele Militare din tara mai sunt inca subordonate Ministerului Apararii, cu toate ca efectueaza cercetari judecatoresti in cauzele in care sunt implicati si lucratori ai Ministerului de Interne

Potrivit unei decizii guvernamentale, in scurt timp tribunalele militare vor fi scoase de sub "aripa" Ministerului Apararii, fiind trecute in subordinea Ministerului de Justitie. Tribunalele militare au fost infiintate de catre comunisti pe vremea cand acestia au luat puterea, "instantele cu epoleti" fiind pastrate si dupa 1990. O instanta militara este competenta, potrivit legii, a judeca dosarele cu inculpati care activau la data comiterii faptei in cadrul MApN si MI, inclusiv lucratori ai SRI. De mai multa vreme, s-a propus desfiintarea tribunalelor militare, deoarece aceste instante se intrunesc in lumea civilizata doar pe timp de razboi. Potrivit parerii unor juristi cu vechime in domeniu, instantele militare nu-si au rostul in justitie pe timp de pace, cand orice inculpat militar trimis in judecata poate fi adus in fata unei instante civile, care poate sa se pronunte cu privire la vinovatia lui.

Singurul Tribunal Militar din Moldova se afla la Iasi. Tribunalul Militar Iasi functioneaza -tolerat - la etajul al VI-lea al Palatului de Justitie, cu toate ca inca din 1993 s-a demarat ridicarea unui edificiu pe strada Elena Doamna, constructia fiind acum in degradare continua din lipsa de fonduri. In vara anului 2000, primarul Simirad a fost resesizat cu privire la finalizarea sediului in care urmau sa-si faca treaba atat procurorii, cat si judecatorii militari, raspunsul din partea acestuia fiind ca va incerca sa ceara niste fonduri de la Ministerul de Justitie, nestiind ca ar fi trebuit sa se adreseze Ministerului Apararii.

Potrivit declaratiilor colonelului magistrat Angel Popescu, vicepresedinte al Tribunalului Militar Iasi, instante

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°