Consiliul de Administratie de la societatea ieseana Tomiris a adus modificari in randul conducerii societatii. Prin urmare, Vasile Micliuc, director al acestei societati in ultima perioada a fost inlocuit cu Cristian Iorgov, reprezentat al actionarului majoritar, firma aradeana Teba. De asemenea, membrii vechiului Consiliu de Administratie si-au dat demisia, fapt care a dus la schimbarea integrala a acestora. Prin urmare, presedintele Consiliului de Administratie va fi in perioada urmatoare directorul general al societatii, Cristian Iorgov. Din partea firmei Teba Arad, ceilalti membri ai CA vor fi Monica Tomos si Laura Madosi. Reprezentantul SIF-ului in Consiliul de Administratie al firmei iesene Tomiris va fi Dorina Udreanu, iar cel al Autoritatii pentru Privatizare si Administrare a Participatiunilor Statului, Elena Antohie.
Reamintim ca in cursul anului anterior, la Tomiris au existat mai multe actiuni de protest ale salariatilor, cauzate in principal de salariile mici, precum si de achitarea cu intarziere a acestora. Surse din cadrul societatii nu se pot pronunta daca noua conducere va urmari cu mai multa atentie decat cea precedenta doleantele angajatilor.
Cornelia LAZARESCU
Consiliul de Administratie de la societatea ieseana Tomiris a adus modificari in randul conducerii societatii. Prin urmare, Vasile Micliuc, director al acestei societati in ultima perioada a fost inlocuit cu Cristian Iorgov, reprezentat al actionarului majoritar, firma aradeana Teba. De asemenea, membrii vechiului Consiliu de Administratie si-au dat demisia, fapt care a dus la schimbarea integrala a acestora. Prin urmare, presedintele Consiliului de Administratie va fi in perioada urmatoare directorul general al societatii, Cristian Iorgov. Din partea firmei Teba Arad, ceilalti membri ai CA vor fi Monica Tomos si Laura Madosi. Reprezentantul SIF-ului in Consiliul de