Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful statului se va intalni cu Simirad

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 20 ianuarie 2002 ·

La orele pranzului, presedintele Ion Iliescu va ajunge la sediul Primariei, avand programata o intalnire cu primarul Constantin Simirad si membrii Consiliului Local Iasi. Va avea loc o discutie scurta, mai degraba protocolara, daca ar fi sa luam in considerare perioada de jumatate de ora afectata acestei actiuni in programul oficial al vizitei prezidentiale la Iasi. Va urma apoi deplasarea la Palatul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, unde Ion Iliescu va participa la dezvelirea placii comemorative care atesta gazduirea capului lui Mihai Viteazu in altarul Catedralei Mitropolitane. Acest eveniment va dura mai bine de o ora, iar la orele 15, seful statului va reveni la Prefectura, unde va lua parte la Forumul National al miscarii de reintregire. Este posibil ca in acest context, prefectul Rusu Banu sa-i aduca la cunostinta doleantele participantilor la marsul de protest de ieri, organizat in semn de solidaritate cu populatia cu constiinta romaneasca din Basarabia, care cere sprijinul statului roman in lupta impotriva masurii conducerii Republicii Moldova de rusificare fortata. Aceasta va fi ultima actiune din programul vizitei presedintelui la Iasi, dupa care delegatia oficiala se va deplasa la Aeroport, urmand sa decoleze cu aeronava prezidentiala catre Bucuresti, in jurul orelor 16.

Marius NECULA

La orele pranzului, presedintele Ion Iliescu va ajunge la sediul Primariei, avand programata o intalnire cu primarul Constantin Simirad si membrii Consiliului Local Iasi. Va avea loc o discutie scurta, mai degraba protocolara, daca ar fi sa luam in considerare perioada de jumatate de ora afectata acestei actiuni in programul oficial al vizitei prezidentiale la Iasi. Va urma apoi deplasarea la Palatul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, unde Ion Iliescu va participa la dezvelirea placii comemorative care atesta gazduirea capului lui Mihai Viteazu in altarul C

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 31 minute
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 24 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 21 minute
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 50 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum o ora
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°