Prefectul Corneliu Rusu Banu a efectuat ieri dimineata un control inopinat asupra modului in care angajatii de la Casa Patrata respecta programul de lucru. Oficialul s-a postat la ora 7.30 dimineata in fata intrarii in Prefectura, pentru a urmari care dintre subordonatii sai intarzie la serviciu. "Este prima oara cand fac acest control; au fost cativa care au intarziat, dar n-am luat nici o masura punitiva, ci le-am impus ca aceasta situatie sa nu se mai repete", a declarat prefectul, evitand sa nominalizeze vreunul dintre intarziati.
Acestia au fost in numar de cinci, iar unul dintre ei a fost chiar Cornel Simighean - purtatorul de cuvant al Prefecturii - care a avut o motivatie obiectiva. "Eu am fost plecat pe teren, pentru a ma interesa de modul in care a fost gazduit si tratat un demnitar din capitala (este vorba de un anumit secretar de stat, care a petrecut o noapte in Iasi), iar prefectul era in deplina cunostinta de cauza in legatura cu aceasta indatorire a mea", ne-a spus Cornel Simighean.
O posibila motivatie pentru gestul lui Rusu Banu ar fi necesitatea de a fi cat mai bine pregatita si organizata in detaliu intreaga vizita a presedintelui Ion Iliescu la Iasi, lucru care necesita poate mai mult decat oricand o prezenta cat mai prompta (si mai indelungata) a tuturor salariatilor.
Marius NECULA