Marius Tuca, fie el cu show in coada sau limpede ca la catalogul de la primara, care, zic gurile rele, nu i-ar fi deloc binevoitor, a intrat in constiinta publica in chip de locutiune in raporturi de sinonimie cu vreo citeva substantive comune in plina aspiratie catre adjectiv: grosolanie, agresivitate, incultura, frustrare si multe altele din aceeasi categorie, pe care orice dictionar le conserva si le talmaceste cu multa abnegatie. Vremea lui de glorie a fost, totusi, vechiul regim, acel amestec de limbi mai opac decit Babelul si mai viermuitor decit un lupanar din Levant, fata de care furia-i proletara, incorsetata in bretele de imprumut, se putea manifesta fara nici o opreliste. Setei lui de singe politic nevinovat, i se raspundea prompt cu voluptatea masochista a unor persoane publice la prima generatie, dornice cu patetism sa fie deflorate in direct, aidoma unei fecioare careia productia de hormoni pe stoc i-a slabit, pina in pragul disolutiei, taria de a formula orice negatie, fie ea si formala.
Ca pe vremea luptelor de gladiatori, in arena de la Antena 1 se intilneau, invariabil, tot felul de prizonieri ai fictiunilor de o calitate cu totul indoielnica, si ai nenumaratelor reverii politice strict personale, cu leul de Caracal, atitat de complexe si infierbintat de memoria unui totalitarism neconsumat pina la capat. Pentru firile mai slabe, spectacolul era absolut deprimant. Tuca musca feroce, cu incisivi de castor bine ascutiti prin albiile unei geografii aproape neexplorate, iar bietii sefi de partide sau de alte formatiuni patriotice isi manifestau public, prin grohaituri fastuoase, dimensiunile orgasmului dobindit sub fulgerele de plumb ale biciului special amenajat. Dupa alegerile din 2000, killer-ul dominant al mediilor noastre video a ramas, ca sa ma exprim asa, fara legitimii sai parteneri de perversiuni. Cum la cei de la putere nu se poa
