•Urmeaza recursul la Curtea de Apel si o eventuala sesizare a Curtii Drepturilor Omului de la Strasbourg
Nici instanta de apel nu i-a facut dreptate Paulei Bulgaru. Fata care poarta straie monahale si spune-n dreapta si-n stanga ca sefii Bisericii Ortodoxe Romane nu sunt vrednici de jilturile pe care le ocupa a fost condamnata pentru opiniile sale la plata unei amenzi penale de trei milioane de lei.
Paula Bulgaru (21 de ani) a strigat in Catedrala Mitropolitana din Iasi, de hramul Cuvioasei Parascheva, "Jos Casian!" - Episcopul Dunarii de Jos - si "Jos Daniel!" - Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, convingerile ei fiind ca inaltii prelati sunt nevrednici de a conduce Biserica. Slujba din Mitropolie a fost tulburata de ea pret de cateva secunde, scandalul fiind provocat de fortele de ordine, care au luat-o pe sus si au dus-o la Politie. Paula Bulgaru a fost prezentata in fata unui procuror, care a decis ca se impune arestarea sub invinuirile de tulburare a linistii publice, ultraj contra bunelor moravuri si impiedicarea desfasurarii unui cult religios.
Excesul de zel al procurorului care a arestat-o a declansat un scandal mediatic pe plan local, Paula Bulgaru, acoperita de straie monahale si tot timpul cu biblia in mana, fiind aruncata in spatele gratiilor, intr-o celula cu infractoare violente, pe motiv ca prezinta pericol social. Dupa trei zile de arest, Paula Bulgaru a fost pusa in libertate de judecatori, insa a urmat procesul in care a fost inculpata. Judecata in regim de urgenta, Paula Bulgaru a fost gasita vinovata si condamnata la plata unei amenzi penale de trei milioane de lei. Tentativele apararii de a chema la bara ca martori pe inaltii prelati huiduiti de Paula Bulgaru au fost sortite esecului, ca si cum Mitropolitul Daniel si Episcopul Casian ar fi absolviti de "cele penale" si nu ar putea depune marturie la bara, la fel