Cultul zeului Iupiter Dolichenus a luat nastere prin sincretismul (atribuirea uneia sau a mai multor ipostaze divine diferite prin intruchiparea lor intr-un personaj mitologic singular) des intilnit in epoca romana, incepind, in special, cu secolul al II-lea d.Hr. Initial, Dolichenus reprezenta o divinitate orientala, originara din Doliche (Syria, de unde si denumirea lui), probabil stravechiul si mult adoratul semitic Baal (biruitorul, care pune in ordine elementele cosmice si asigura viata oamenilor, fiind, totodata, zeul furtunii, al ploii si trasnetului, al razboiului, cel care fecundeaza vegetatia si cirezile de vite, personificind renasterea anuala a naturii). Apoi, „imbracat in haina romana“ (asa-numita interpretatio Romana), el va fi asimilat cu stapinul suprem al cerului si a lumii, Iupiter. Celebrarea acestui personaj va fi foarte raspindita, in afara de Orient, si in partea europeana a Imperiului, din Thracia, Moesia, Dalmatia, Dacia si Pannonia, pina in Sardinia, Renania, Britannia, Belgia, ba chiar si in Africa de Nord (Numidia), la un moment dat el fiind prezent si la Roma, cu un sanctuar pe colina Aventin.

Pe teritorul Romaniei de astazi, cultul lui Iupiter Dolichenus este atestat atit in Dacia, cit si in Dobrogea (Moesia Inferioara, in orasele Tomis, Tropaeum Traiani, Histria, Callatis s.a.). Aici, ca de altfel pretutindeni, el este reprezentat in sculptura (piatra, bronz) ca imperator roman (conducator victorios de osti), invesmintat in armura, stind in picioare pe taurul iovian si tinind in mina dreapta, ridicata, securea dubla (bipennis), probabil inlocuitoarea atributului principal al lui Iupiter, jerba de fulgere.

In raspindirea larga a cultului dolichenian in tara noastra s-au implicat fie militarii legiunilor romane (care, de exemplu, sub imparatul Traian au participat la razboiul contra partilor – de fapt, zona de conflict f